1.Micşorează porţiile de mâncare
Ca să ajungem la greutatea optimă şi să reuşim să ne menţinem pe termen lung este necesar să avem în permanenţă o alimentaţie echilibrată, adică de toate, dar cu măsură. În linii mari ar însemna să respectăm mesele principale, iar la fiecare din acestea să avem un aliment cu conţinut proteic de bună calitate, de origine animală sau vegetală, carbohidraţii să fie reprezentaţi în principal de legume, fructe şi puţină pâine integrală, grăsimi sănătoase, cum sunt uleiurile presate la rece precum uleiul de măsline sau rapiţă. Este de dorit ca legumele şi fructele să fie de sezon şi cultivate în zona în care locuiţi.
2.Înlocuieşte sucul de fructe cu fructul propriu-zis
Sucurile (care adesea nu sunt 100% fructe) oferă unele vitamine, dar fără aceleaşi fibre şi nutrienţi precum fructul. Spre exemplu, cutia medie de suc de mere are aproape dublul zahărului şi de şapte ori mai puţin fibră decât mărul însuşi.
3.Renunţă la caloriile lichide
Lapte şi biscuiţi, suc de portocale şi toastul francez, vin şi brânză – unele gustări necesită, parcă, o companie lichidă. Este foarte uşor să acumulaţi kilograme în plus prin consumul de sucuri, alcoolul şi chiar de lapte. Băuturile îndulcite cu zahăr sunt asociate cu creşterea grăsimii corporale şi a tensiunii arteriale.